Declarația pe propria răspundere a revenit. Potrivit spuselor lui Raed Arafat cei care merg în/din localităţi carantinate pentru a
vota sau pentru a participa la organizarea procesului electoral vor trebui să completeze o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze motivul deplasării.
Conform unui document semnat de Raed Arafat, cei care merg în/din localităţi carantinate pentru a vota sau pentru a participa
la organizarea procesului electoral trebuie să aibă asupra lor o declaraţie pe propria răspundere în care să precizeze motivul deplasării.
„În perioada 5-7 decembrie, persoanele care se vor deplasa în/din localităţile/zonele carantinate în vederea exercitării dreptului la vot ori pentru a-şi îndeplini atribuţiile de membri implicaţi
în organizarea procesului electoral vor fi obligate să aibă asupra lor o declaraţie pe propria răspundere
care să cuprindă fie motivul exercitării dreptului de vot, fie menţiunea cu privire la calitatea de persoană implicată în organizarea procesului electoral”, se arată în documentul transmis BEC
Alegeri parlamentare
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a stabilit o serie de măsuri pentru ziua de 6 decembrie, atunci când vor avea loc alegerile parlamentare.
Autoritățile locale vor avea grijă să asigure tuturor votanților materiale de protecție, dar și termometre la intrare. Cetățenii trebuie să își dezinfecteze mâinile înainte de a atinge orice.
Votanții își vor pune singuri cartea de identitate în tableta cu sistemul de identificare. Apoi, pentru câteva secunde, își vor da masca jos,
dar trebuie să păstreze distanţa de 1,5 metri pentru identificare. Într-o secție de votare va fi permis accesul pentru maximum cinci alegători în același timp.