Traditii

Istorie si cultura

Istoria României nu a fost niciodată pe atât de idilică şi de liniştită pe cât îi este peisajul. Ținut locuit de oameni dârzi și harnici, demni și curajoşi, a fost mereu pus la încercare de valurile de invadatori care atacau această parte a Europei.

România este un stat relativ tânăr. A fost întemeiat în 1859 prin unirea Moldovei cu Valahia, mai târziu, în 1878, i s-a alăturat Dobrogea, iar în 1918, Transilvania și Bucovina, și pentru o perioadă și Basarabia.  Înainte de acest moment tot teritoriul era divizat politic, economic, religios. Singurul element comun a fost întotdeauna limba română.

Se spune despre actualul teritoriu al României că este locuit neîntrerupt de 40.000 de ani. Cel mai solid argument este descoperirea făcută în 2002 la “Peștera cu oase” (jud. Caraş Severin) a trei schelete considerate a fi cele mai vechi rămășițe umane din Europa ale omului modern.

Un alt moment de vârf în istoria acestor locuri este Cultura Cucuteni (5500 – 2750 î.Ch.), una dintre cele mai fascinante și misterioase civilizații, care s-a dezvoltat, în mare parte, în regiunea Moldovei, şi care folosea ceramica pictată. Frânturi ale priceperii lor sunt vasele minunat decorate cu celebrele motive spiralate sau cu figuri antropice sau zoomorfe.

Prima populație de pe teritoriul carpato – danubiano – pontic al cărei nume îl cunoaștem a fost populația tracă, atestată în poemele lui Homer “Iliada” şi “Odiseea”. Istoricul Herodot (484-425 î.Ch.) afirmă că “Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, după cel al inzilor” şi că “dacă ar avea un singur conducător sau dacă tracii s-ar înţelege între ei, neamul lor ar fi de nebiruit şi cu mult mai puternic decât toate neamurile”.

În secolul I î.Ch. Regele dac Burebista controla un teritoriu întins similar României de astăzi. Conform istoricului grec Strabon “Ajuns în fruntea neamului său care era istovit de războaie dese, getul Burebista l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât în câțiva ani a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine, ajungând să fie temut chiar și de romani”.

Statul dac a ajuns, însă, la apogeul puterii sale sub regele Decebal (85 – 106 d.Ch.) care este nevoit, la finalul domniei sale, să poarte două războaie cu romanii în urma cărora aceștia cuceresc şi colonizează o parte a Daciei, care devine provincie romană. Războaiele daco-romane sunt prezentate pe basorelieful în spirală de pe Columna lui Traian de la Roma. Urmează 165 de ani de stăpânire romană.

Conform tradiției creștine, Sfântul Apostol Andrei este cel care aduce creștinismul în zonă, însă, istoricii se contrazic cu privire la momentul exact în care locuitorii adoptă creștinismul. Urmează secole în care triburi migratoare folosesc acest teritoriu drept culoar de trecere spre Europa de Vest în căutarea unor pășuni și condiții mai bune de trai. Începutul noului mileniu (sec. X-XI) găsește populația de la nord de Dunăre ca fiind singurul popor latin din estul Europei şi singurul popor latin de rit ortodox.PreviousNext

În secolele XII și XIII apar primele formaţiuni statale româneşti. Se formează principatele Valahia, Moldova şi Transilvania. Germanii, ajunși în Transilvania la îndemnul regelui Ungariei, întemeiază mai multe oraşe în Transilvania. Astfel, între 1211-1225, pe actualul teritoriu al Țării Bârsei se așază Ordinul Cavalerilor Teutoni (la invitația regelui Andrei al II-lea al Ungariei) pentru a ajuta regatul Ungaria la apărarea graniței estice de incursiunile popoarelor migratoare. Din această perioadă datează numeroase cetăți și biserici fortificate precum cea de la Prejmer (Monument UNESCO) sau de la Feldioara.
Cucerirea Constantinopolului de Mahomed al II-lea în 1453 provoacă o undă de șoc în întreaga Europă creștină. Prin luptă sau prin tribut, principii Moldovei și ai Valahiei reușesc să-i țină la distanță pe turci. Este epoca unor domnitori considerați eroi: Mircea cel Bătrân, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Petru Rareș. Construcţiile acelor vremuri – biserici, mănăstiri, cetăţi, curţi domneşti – sunt expresia acestor conducători care au încurajat cultura autohtonă și au apărat tradiția creștină.

Şi în Transilvania sec. XIV – XVI apar o mulțime de cetăți și biserici fortificate construite de sași pentru a-și apăra comunitățile rurale.

În 1600 are loc, sub conducerea lui Mihai Viteazul, unirea dintre Valahia, Transilvania și Moldova, unire desăvârșită la Iași în luna mai a anului 1600. Unirea a durat doar un an, Mihai Viteazul fiind învins de turci şi de habsburgi. Transilvania ajunge ulterior sub stăpânire habsburgică, iar suzeranitatea otomană continuă în Valahia şi Moldova.

În 1699 Transilvania este cedată Austriei de către Imperiul Otoman. Aproape un secol mai târziu, în 1774, o parte a Moldovei (care ulterior avea să poarte numele de Bucovina) este anexată Imperiului Habsburgic. Sub stăpânirea progresistului Imperiu Habsburgic cele două provincii românești prosperă economic și cultural. Austriecii erau însă catolici iar Marea Schismă din 1054 aruncase de către Papalitate anatema asupra ortodoxilor. Habsburgii distrug bisericile ortodoxe, îi omoră pe preoți și îi obligă pe locuitori să treacă la catolicism. 

În 1848 are loc un alt moment important atunci când toate provinciile românești se alătură, rând pe rând, mișcării pașoptiste care cuprinsese Europa. Sunt anii în care filonul naționalist ia amploare, se vorbește despre originea comună a locuitorilor din provinciile românești, se afirmă conștiința națională.

În 1859 are loc, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, Unirea Principatelor Române (Moldova şi Valahia), o uniune personală realizată prin dubla sa alegere la Iași și la București. Şapte ani mai târziu, prinţul german Carol de Hohenzollern – Sigmaringen este proclamat domnitorul României. Diplomația română caută astfel să obțină sprijin de la marile case regale ale Europei pentru obținerea independenței. Începe atunci o epocă de modernizare şi prosperitate pentru țările române care are ca puncte esenţiale anul 1878, când este declarată Independenţa României faţă de Imperiul Otoman, şi 1918 când se realizează Marea Unire prin alipirea la România a Transilvaniei, Basarabiei şi a Bucovinei.

România interbelică denumită şi România Mare a beneficiat de contextul prăbuşirii imperiilor şi proclamarea dreptului popoarelor la autodeterminare. Aflată în tabăra învingătorilor, România a făcut parte în această perioadă din “cordonul sanitar” al Europei în faţa pericolului reprezentat de bolşevismul sovietic. Este timpul marilor schimbări: o nouă Constituţie printre cele mai progresiste din Europa, reforma agrară, votul universal.PreviousNext

Pe plan cultural este epoca în care şcoala românească de pictură ajunge la maturitate, capitala capătă o imagine înfloritoare sub arhitectura avangardistă a timpului care îi aduce titulatura de “micul Paris”. Se deschid noi teatre, săli de expoziţii, muzee, săli de concerte, editurile se întrec în a-i edita pe foarte tinerii Eugen Ionescu, Mircea Eliade, Nae Ionescu, Cămil Petrescu, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, George Bacovia, Mihail Sebastian. Este epoca geniului universal Constantin Brâncuşi şi a dadaistului Tristan Tzara.

În 1939, debutul celui de-al Doilea Război Mondial găseşte o Românie puternică din punct de vedere economic cu o agricultură înfloritoare care o transformase în grânarul Europei. Intrată în război de partea Puterilor Axei, România întoarce armele pe 23 august 1944 alăturându-se Aliaţilor. Imediat după, trupele sovietice staţionează pe teritoriul României, care ajunge, astfel, în sfera de influenţă a Uniunii Sovietice. Comuniştii preiau puterea şi îl obligă pe Regele Mihai să abdice, proclamând Republica Populară Română. Conducerea comunistă în România a fost unul dintre cele mai opresive şi brutale regimuri din estul Europei caracterizat prin numeroase crime, torturi, deportări. De la foşti moşieri la studenţi, de la preoţi la intelectuali, de la opozanţi politici la ţărani care refuzau să dea pământul în colectivizare, toţi au devenit duşmanii noului regim care a făcut tot posibilul să-i anihileze. Urmează două decenii teribile în care sute de mii de oameni îşi pierd viaţa în închisorile comuniste.

Pe plan internațional este mai cunoscută istoria României după cel de-Al Doilea Război Mondial, ca parte a blocului socialist, din cauza exceselor fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Deşi câştigase aprecierea şi ajutorul Vestului când denunțase invadarea Cehoslovaciei de către URSS ca urmare a Tratatului de la Varşovia (1968) şi deşi transformase România în prima ţară a Blocului Sovietic care avea relaţii oficiale cu Comunitatea Europeană (1974), Ceauşescu îşi atrage oprobriul internaţional prin îmbrăţişarea cultului personalităţii pe filieră extrem-asiatică şi încălcarea în mod constant a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Ceauşescu este îndepărtat de la conducerea ţării prin revoluţia din decembrie 1989 care lasă în urmă peste o mie de morţi. În 1991, prin noua constituţie, România devine republică cu sistem pluripartit, economie de piaţă şi drepturi individuale – libertate de exprimare, libertate religioasă şi proprietate privată. De atunci drumul României a fost constant alături de structurile euro-atlantice, cei mai importanţi paşi fiind făcuţi în 2004, când devine membru NATO şi în 2007, când aderă la Uniunea Europeană.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *