Poveste adevarata

Se povesteste ca intr-un templu spiritual, in care traiau maestrul si discipolii sai, intr-o zi s-a constatat un furt. Discipolii s-au dus, revoltati, la maestru. I-au cerut sa faca ceva. Acesta nu a actionat. A doua zi, din nou s-a furat ceva. Discipolii s-au dus si mai revoltati la maestru, somandu-l sa faca ceva. Acesta nu a facut nimic. A treia zi, s-a furat iar. Discipolii, complet dezamagiti, s-au dus la maestru si l-au anuntat ca daca nu face nimic, ei vor parasi acel loc, in care nedreptatea incepuse sa se petreaca. L-au acuzat pe maestru ca nu actioneaza, desi trebuie sa stie cine este vinovatul, ca nu-l pedepseste si nu-l separa de restul oamenilor buni. Atunci, maestrul a vorbit. Le-a spus discipolilor ca sunt liberi sa plece. Ca nu va demasca, acuza si pedepsi pe acela dintre ei care are cea mai mare nevoie de compasiune. Pe acela care are cea mai mare nevoie de acea comunitate morala, care sa-l accepte, pentru a se trezi. “Daca voi nu-l acceptati, eu il accept asa cum este. Daca voi nu puteti accepta un om asa cum este, sunteti cu totii liberi sa plecati, fiindca nu ati inteles calea.” In acea clipa, unuia dintre discipoli i-au dat lacrimile. Si-a cerut iertare si a promis ca nu va mai fura niciodata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *