Castelul vietii

Castelul Vieții Tale

A fost odată un Senior care trăia în Spania şi care, plictisit fiind de viață, s-a hotărât la un moment dat să facă o vizită prin Europa.
Ajungând în Marea Britanie, a cumpărat un ghid de călătorie de la o persoană care vorbea cu entutziasm despre castelele ce pot fi vizitate în această țară.
Răsfoind ghidul, Seniorul a fost mirat când a observat că zilele și orele de vizită a castlelor erau foarte stricte și limitate.
La un moment dat ochii săi s-au fixat pe o ofertă specială care avea ca titlu: „Vizitează Castelul vieții tale !”
Analizând fotografiile prezentate în dreptul acelei oferte speciale, eroul nostru nu a fost impresionat cu nimic, castelul nu părea mai bun sau mai rău ca altele.
Însă ceea ce i-a stârnit curiozitatea a fost textul de la sfârşit în care scria:
„Din motive care vor fi anunţate ulterior, pentru vizitarea castelului nu se percepe taxa la intrare, ci doar la iesire, iar coordonarea zilei si orei vizitei, urmează a se face individual, la numărul de telefon indicat”.
Imediat a pus mâna pe telefon ca să-şi rezerve o zi şi o oră pentru a vizita şi el castelul.
Într-un târziu, a venit şi ziua şi ora stabilită. Senoirul s-a îmbrăcat elegant şi-a luat cu el aparatul de fotografiat şi a plecat nerăbdător spre castel.
Încă de la intrare a fost întâmpinat de o inscripţie ciudată pe care scria „Totul în viaţă decurge după anumite legi” şi de un om îmbrăcat într-un kilt scoţian în caroruri care i-a zâmbit politicos.
– Ceilalti vizitatori au intrat deja înăuntru? – a întrebat Seniorul.
– Ceilalti vizitatori??? – se miră omul. Nu, numai e nimeni, vizitele în Castelul nostru se efectuează individual si nici serviciile unui ghid nu oferim.
-Ce ciudat îşi spuse Seniorul, de această dată în gând.

În timp ce omul făcuse un semn uşor cu mâna ca să îl urmeze spre poarta de intrare în castel, începuse să povestească istoria castelului şi să facă o trecere în revistă a tuturor lucrurilor care putea fi admirate în interior lui.
Seniorul aflase în timp foarte scurt despre tablourile de pe pereti, sala cu modele de armuri de lângă intrare, armele militare din cameră sub scări, catacombele şi camera de tortură din temnită.
Când a terminat povestirea, omul i-a înmânat o lingură şi i-a cerut vizitatorului ca pe parcursul întregii călătorii să ţină lingura cu partea concavă în sus.
– Păi de ce de ce să fac asta? – a întrebat Seniorul nedumerit.
– Astea sunt regulile noastre. Noi nu percepem o taxă de intrare, iar costul excursiei îl stabilim în felul următor:
Fiecărui vizitator îi dăm o lingură, umplută cu nisip fin, în acesta fiind exact o sută de grame de nisip, iar fiecare care intră pe tot parcursul vizitei trebuie să poarte această lingură cu el.
După terminarea călătoriei prin castel, măsurăm nisipul rămas în lingură, iar pentru fiecare gram lipsă se achită o liră sterlină …
– Şi dacă nu vărs nici un gram? – a întrebat Seniorul cu o sclipire în ochi.
– Oh, în acest caz, vizita este gratuită.
-Ce ciudat! – şi-a spus din nou vizitatorul în gând, fericit totuşi că exista o şansă să viziteze gratuit castelul.
-OK! Să-i dăm drumul – a spus hotărât Seniorul
Gazda primitoare a umplut lingura cu nisip şi excursia Seniorului în interiorul castelului a început.
Încrezător în puterea mâinilor sale, el a început să urce încet treptele, neluându-şi privirea de la lingura.
În partea de sus, lângă galeria de tablouri, el a decis să nu meargă, pentru că vântul sufla puternic si ar fi putut să-i verse nisipul.
Apoi s-a coboarât sub scări pentru a ajunge la sala cu arme militare, însă stând sub scară, îşi dă seama că, pentru a ajunge în acea sală, trebuie să sară peste o balustradă.
Lucru care l-ar fi putut duce la vărsarea nisipului din lingură, aşa că, se limitează să examineze camera de la distanţă.
Pentru acelaşi motiv, Seniorul nu s-a coborât în temnită, deoarece trebuia să coboare pe nişte scări foarte abrupte şi s-ar fi putut dezechilibra, împrăştiind astfel nisipul.
Foarte mulţumit de faptul că a păstrat conţinutul din lingură fără să verse nici un gram de nisip, el a început să se îndrepte spre locul de unde a început vizitarea castelului.
Acolo era aşteptat de omul în kilt scoţian, cu o balanţă în mână. Seniorul, foarte satisfăcut, a golit conţinutul din lingură în balantă şi astepta nerăbdător laudele gazdei.
– Surprinzător, aţi pierdut doar jumătate de gram, ceea ce înseamnă că, nu trebuie să plătiţi nimic pentru vizita efectuată – spune omul.
– Mulţumesc – spuse Seniorul.
– Ţi-a plăcut vizita? – întrebă la sfârşit omul în kilt.
-Sincer ?– răspunse vizitatorul după un moment de ezitare. Nu prea! Tot timpul m-am gândit la nisip şi nu prea am reusit să observ ceea ce era în jurul meu.
– Îmi pare rău că nu ai putut admira frumuseţile castelului!! Să ştii că îţi mai ofer o şansă s-o faci, voi face o excepţie pentru tine. Din nou, voi umple lingura ta, pentru că aşa sunt regulile, dar de data asta uită de nisip.
Chiar dacă îl verşi pe tot, tu nu vei plăti nimic pentru vizită. Unica condiţie pe care o ai de îndeplinit ca să vizitezi castelul gratuit este să te încadrezi în 12 minute pentru că după tine trebuie să vină alt vizitator.
Fără să mai stea pe gânduri, Seniorul a luat lingura cu nisip şi a fugit spre sala de lângă antreu pentru a arunca o privire rapidă la exponatele de armură.
După asta repede a coborât pe scări în temniţă. Datorită scărilor abrupte, a vărsat tot nisipul din lingură, dar asta nu mai conta. Acolo el nu a petrecut nici un minut, pentru că timpul se scurgea destul de repede.
Apoi a alergat val vârjej spre camera de sub scări, unde erau depozitate armele, dar uitându-se la ceas, şi-a dat seama că au trecut deja unsprezece minute.
Aşa că s-a hotărât să se îndrepte rapid către ieşire şi să nu mai viziteze nimic.
La ieşire îl aştepta din nou omul îmbrăcat în kiltul scoţian.
– Ei cum a fost, ţi-a plăcut excursia? Văd că ai vărsat tot nisipul din lingură – îl întâmpină omul.
Asta mă face să cred că acum ai examinat în voie toate camerele castelului, nemai fiind nevoit să te uiţi la lingură ca să nu verşi nisipul.
Seniorul lasă privirea în jos şi începe să vorbească cu voce slabă.
– De fapt, nici de data aceasta nu am văzut mare lucru. Chiar dacă nu am mai fost preocuat şi am vărsat nisipul, m-am gândit tot timpul cum să nu întâzii.

Omul în kiltul scoţian în timp ce îşi aprinde pipa, îi spune Seniorului:
-Vezi tu, există oameni care trec prin “Castelul Vietii” lor, încercând să nu plătească pentru nimic, şi nu se pot bucura de această călătorie.
Mai sunt şi alţii, care întotdeauna sunt grăbiţi, pierd repede totul şi nu pot obţine plăcere.
Puţini înţeleg ştiinta vieţii. Ei descoperă fiecare ungher si se bucură de fiecare moment.
Ei ştiu că trebuie să plătească pentru tot, dar înteleg că în viată sunt lucruri pentru care merită să plăteşti.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *